Frica

Frica este un răspuns emoţional la o ameninţare percepută. Este un mecanism de supravieţuire de bază care apare ca răspuns la un stimul specific, cum ar fi durerea sau ameninţare de pericol. Unii psihologi, cum ar fi John B. Watson, Plutchik Robert, şi Paul Ekman au sugerat că frica este una dintre emoțiile înnăscute de bază. Frica nu trebuie confundată cu anxietatea, care apare de obicei în lipsa unei amenințări externe .

În starea de frică, sîngele străbate muşchii cei mari, precum cei din picioare astfel persoanei fiindu-i mai uşor să fugă dar în acelaşi timp albindu-se pe faţă pentru că sîngele îşi opreşte cursul creînd senzaţia că “ţi-a îngheţat sîngele în vene”.Trupul este cuprins de o stare de paralizie, chiar dacă şi pentru o clipă, timp în care reuşeşte să analizeze situaţia şi pericolul ce îl ameninţă şi să găsească rapid o soluţie pentru a scăpa din primejdie. Circuitele din centrele emoţionale ale creierului acţionează un flux de hormoni ce pune trupul în stare de alertă, făcindu-l gata să acţioneze, iar atenţia se fixează asupra ameninţării imediate, pentru a vedea mai bine ce reacţie trebuie adoptată.

Frica diferă de surpirndere prin trei moduri importante :

1. Frica spre deosebire de surprindere este o experienţă teribilă. Dacă surpriza poate fi placută sau neplacută, tema, chiar și cea mai ușoară este neplăcută fiind uneori cea mai traumatică și toxică din toate emoțiile.
2. Frica poate surveni și față de lucrurile sau fenomenele familiare care nu prezintă nimic nou și evoluția cărora o putem anticipa: teama de dentist, de a vorbi în public etc.. Cînd frica este simțită brusc, atunci nu este o anticipare a pericolului frica fiind asociată simultan cu răul. Astfel, deseori pe durata acesteia este experimentat și un amestec de surpriză.
3. Durata. Surpriza este cea mai scurtă emoție în durată. Teama neprevăzută, asociată simultan cu răul,  este însoțită la început de surprindere, dar însăși sentimentul de frică apare pe parcurs și poate dura mult timp chiar și după producerea evenimentului.

Frica poate fi urmată de orice altă emoție sau de nici una. Individul poate deveni nervos și furios atacînd sursa provocatoare se teama, sau poate fi dezgustat de a se poziționa într-o asemena ipostază. Tristețea poate urma frica în cazul în care prejudiciul ei este de lungă durată și cu alte implicări emoționale.

Fericirea poate fi deasemena urmată de frica. Unii oameni sunt capabili să se bucure de emoţie de frică. Ameninţare de prejudiciului este o provocare care este palpitanta si are și scop. Astfel de oameni sunt numiți ca fiind curajoși sau îndrăzneți. Ei pot fi soldați, alpiniști, jucători, conducători auto etc..

Manifestarea fricii:

• Sprîncenele sunt ridicate și aduse spre centru 
• Ridurile de pe frunte  sunt plasate pe centru, nu pe toată suprafața frunții precum la emoția de surprindere 
• Pleoapa superioară este ridicată iar cea inferioară adusă puțin în sus și încordată=.
• Gura este întredeschisă iar buzele tensionate și întredeschise(A)  sau întinse și trase înapoi.
• Ca și în cazul surprinderii, frica poate manifesta doar unul sau toate odată din elementele menționate mai sus. Totul depinde de gradul de intensitate al emoției, de stilul de exprimare a persoanei și de ocurențele în care se produce emoția.

La nivel cerebral

Frica este emotia care excita cel mai puternic amigdala. Amigdala este o zona in forma de migdala din regiunea centrala a creierului, care declanseaza reactiile de lupta, fuga sau inhibitie in fata primejdiei.  Cind intra in stare de alarma, sistemele extinse de circuite ale amigdalei pun stapinire pe puncte cheie din creier, indrumindu-ne gindurile, atentia si perceptia spre ceea ce ne-a stirnit teama. Devenim instinctiv mai atenti la chipurile oamenilor din jur, cautam zimbete sau priviri incruntate care ne pot ajuta sa intreprindem mai bine semnele primejdiei sau care ne poate semnaliza intentiile cuiva(3).Daniel Goleman aminteşte în cartea sa “Inteligenţa Emoţională” un caz tragic în care manifestarea spontană şi total necontrolată a emoţiei de frică a fost cauza tragediei familiei Crabtree. Matilda Crabtree, o fetiţă de paisprezece ani i-a făcut o glumă tatălui ei: a sarit dintr-o debara şi a ţipat “Bau” atunci cînd părinţii ei s-au întors la unu noaptea dintr-o vizită la nişte prieteni. Bobby Crabtree şi soţia sa ştiau că Matilda a ramas la nişte prieteni peste noapte. Auzind zgomote prin  casă, Crabtree a scos pistolul de calibru 35 şi s-a dus în dormitorul Matildei, să vadă despre ce e vorba. Cînd fetiţa a sărit din debara, Crabtree a împuşcat-o în gît. Matilda Crabtree a murit douăsprezece ore mai tîrziu”.Frica este o adevărată moştenire emoţională în evoluţia omului. Ea ne mobilizează să ne apărăm familia de primejdii; acest impuls l-a îndemnat pe Bobby Crabtree să pună mîna pe armă şi să caute intrusul pe care îl bănuia că bîntuie pe acolo. Frica a primat atunci cînd Crabtree a tras înainte să-şi dea seama exact în ce trage, înainte de a recunoaşte vocea fetiţei sale. Asemenea reacţii devenite automatisme sînt deja gravate în sistemul nostru nervos, spun biologii specialişti în evoluţia speciilor, deoarece pentru o lungă şi crucială perioadă din preistoria umană ele au asigurat supravieţuirea.Chiar mai important este faptul că ele stau la baza principalei sarcini a evoluţiei: a putea da naştere unor urmaşi ce vor putea duce mai departe aceste predispoziţii genetice – o tristă ironie, acest lucru a dus la marea tragedie a familiei Crabtree[4].